Aproape toate raporturile umane sunt traversate de raporturi financiare. Nici cele mai pure şi generoase sentimente nu scapă. Nu aţi văzut cupluri care se deşiră din cauze presiunilor financiare? Sau a inegalităţii financiare dintre parteneri? Terapia care speri să te scape de nesomn, anxietate şi durere sufletească, costă adesea de te rupe. Sau părinţii care folosesc banii de bunzunar ca mijloc de control pentru odraslele adolescente? Odraslele adolescente care îşi găsesc job-uri expedient ca să scape de sub tutela maternă şi paternă? Shopping-ul compulsiv… Să o spunem pe şleau: banii sunt un levier de putere. Cine îi are, domină. Nu spun nimic nou, doar că în aceste vremuri de criză e tot mai evident acest fapt. Împrumuturi, garanţii, donaţii, toate acestea sunt traducerea concretă a unor lucruri imponderabile: încrederea, generozitatea, etc. Lumea e mult mai prozaică decât credem. Dar, până la urmă, banii sunt un bun mijloc de a vedea concret cum evoluează lucrurile ne-concrete…

Cum ne determină comportamentul

Cu siguranţă, dacă relaţiile interumane sunt reglate la un moment dat de bani, e cazul se specificăm în ce fel. Îmi vine în minte o întrebare pe care o aud adesea de la ambe sexele: cine plăteşte la restaurant? Cu siguranţă, acest fapt nu e anodin, răspunsul codează o realitate (sau un protocol al curtoaziei) care e plină de semnficaţii. Dacă plăteşte el, înseamnă că îşi afirmă statului. Dar e un statut de macho dominant? Feministele spun că îţi pot asuma foarte bine plata consumaţiei proprii şi de ce nu, pot plăti toată nota din când în când… are asta vreun impact asupra relaţiei de cuplu? Uneori da, foarte mare. Alteori deloc. Sunt însă multe interpretări ale acestui gest, care nu ies la suprafaţă decât în discuţii de culise. Femeile sunt perfect capabile să-şi achite nota, evident. Dar vor fi mereu impresionate de un bărbat care insistă să achite el. Psihologia noastră ancestrală iese astfel la iveală şi feminismul face un pas înapoi. Cordelia Fine, o psiholoagă britanică ce studiază relaţiile dintre sexe spune că, în urma sondajelor făcute de ea, femeile cu statut socio-profesional înalt, cele care câştigă la fel de bine precum bărbaţii, vor fi atrase totuşi de bărbaţi cu statut înalt…

La vreme de criză

Recesiunea în care ne scăldăm de ceva ani pune cercetătorilor problema comportamentului uman în faţa banilor. Dragoş Cîrneci, profesorul de neuroştiinţe si amicul meu cu care va tot bat la cap, explică felul cum creierul ne păcăleşte în deciziile noastre financiare: „Ştim cu toţii că oamenii nu se poartă mereu raţional, nu decid după cum scrie în cartea de logică sau de economie. Ei tind să vadă lumea fiecare în felul lui şi să răspundă la ea după cum îi dictează creierul. Care creier nu este un computer ci o maşină emoţională care se orientează intotdeauna după ce cȃştigă şi ce pierde. Oamenii sunt mamifere care au evoluat milioane de ani în sălbăticie. Iar în sălbăticie regulile sunt cu totul altele decȃt in companii sau la hypermarket. Acolo trebuie să fii mereu în gardă, să fii precaut cȃnd vezi ceva nou, să strȃngi toată hrana pe care o găseşti şi să o pui deoparte pentru zile negre, să îţi dozezi efortul pentru situaţiile care chiar contează şi să te baţi cu ceilalţi pentru ce e al tău. Acolo aveai un singur plan de aplicat, era de regulă pe termen scurt pe reţeta «aici şi acum» şi trebuia să te ţii de el ca să iasă, nu să faci multitasking. În plus, omul e o specie care depinde toată viaţa de membrii grupului. De aceea şi-a dezvoltat mecanisme de comunicare şi colaborare, rapoartele pe care le are cu ceilalţi fiind de multe ori critice pentru supravieţuirea lui. (…) Criza economică îşi are cauza în preistorie. Însă multe dintre adaptările care au folosit de-a lungul evoluţiei nu se mai potrivesc cu lumea de azi. Ne vom concentra pe trei dintre ele. În primul rȃnd, oamenii sunt în general tentaţi să aleagă lucruri sigure şi pentru care au mai puţin de aşteptat, chiar dacă valoarea lor nu este una prea mare. 10 lei acum, pe loc sunt mai importanţi pentru ei decȃt posibilitatea nesigură a unui cȃştig de 100 de lei luna viitoare. Acest stil de luare a deciziei conduce la mȃncat abuziv, cumpărături fără rost şi în general în a consuma fără măsură.“

Între puşculiţă şi derivatele financiare

Aşadar vorbim, atunci când punem problema intersecţiei dintre psihologie şi bani, de amânarea satisfacţiei (economisire), de cheltuit compulsiv (comportament disfuncţional), de educaţie financiară, de apetit pentru risc, investiţie sau de conservatorism. V-am convins că sunt teme generoase de discuţie? Copiii învaţă ceva economie abia în clasa a unsprezecea. Dacă mai târziu am vrea să avem în familie antreprenori care să fie relaxaţi şi buni cunoscători ai lumii banilor, poate că e necesară o reformă a educaţiei. Cum ne educăm financiar copiii, dacă ne dă prin cap să o facem? Cum îi învăţăm să nu cheltuie fără cap? Cum îi învăţăm valoarea banului? Iată tot atâtea întrebări pe care părinţii şi le adresează, cu siguranţă. Sau cum putem înţele noi, adulţii, complexitatea enormă a produselor financiare care au dus la actuala criză?

Chestiune de psihologie preistorică

Oare nu această psihologie famelică ne face să nu gândim pe termen lung ci doar scurt şi prea scurt? Să vrem profit imediat, în dauna contrucţiei a la longue. Cine ştie? E unul din efecte.

Creierul nostru nu gândeşte matematic, ci emoţional. Asta atunci când gândeşte… Daniel Kahneman, psihologul american laureat cu Nobel pentru economie în 2002 pentru că a demonstrat cât de iraţional se comportă oamenii (mai ales cu banii) spunea în cartea sa „Gândire lentă, gândire rapidă“ (ed. Publica 2013), că oameni sunt mai degrabă nişte Emoticoni. Dacă ar fi perfect raţionali în deciziile lor financiare are merita numele de Econi. Dar nu sunt niciodată. Niciodată! Oamenii nu gândesc matematic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *