FotorCreated4

Te poți abține de la o prăjitură cu ciocolată când ții dietă? Dar de la Facebook atunci când ai de terminat ceva urgent? Dacă răspunul e NU, atunci voința ta e depășită. Mă rog, ceea ce numim noi în mod curent voință, adică self-controlul.

În general oamenii cred de bine despre voința proprie. Până când cedează… Atunci le scade și stima de sine când văd că iar au clacat. Și cei care cred că se pot abține, ei bine, exact ei sunt cei care pică cel mai ușor. Dacă ai vrut vreodată să te lași de fumat și după câteva vitejii ai cedat ispitei, știi ce spun.

Asta pentru că voința nu e un lucru simplu. De fapt, e extrem de sofisticat. Voința, motivația, stăruința, iată lucruri care diferă enorm de la om la om. O singură dietă pentru mai mulți (dacă amica X a încercat-o și i-a reușit slăbitul, rezultă că va merge și la mine), o singură tactică de lucru, etc., well, nu dau rezultat la toți.

Deci ce putem face ca să avem voința de fier și să fim mai eficienți? Se știe deja că voința, persistența, sunt elemente-cheie în succes. De fapt, în orice. Creierele noastre mari și avide de dulce au ajuns la asemenea perfecțiune anatomică tocmai pentru a susține autocontrolul. În situații sociale sau individuale.

1)  Formează un nou stil de viață, nu face doar doar o schimbare pe termen scurt

Dacă vrei să fii slab sau slabă, nu ții o dietă timp de o lună, și apoi te arunci din nou la ciocolată și șuncă, nu? Cel puțin așa ar fi dezirabil. Ca să rămâi slab, e nevoie să mănânci rațional. Nimeni nu spune să nu mănânci deloc ciocolată, înghețată sau slănină. Problema cu cei care se îngrașă la loc este că ei gândesc în termeni de dietă, de frustare temporară de bunătăți, adică. Pentru rezultate pe termen lung ar fi cazul să gândescă în termeni de schimbare definitivă. Regula e, să zicem, „doar un desert pe zi“ sau „nu mai mănânc deloc înghețată atunci când sunt ambalată emoțional, stresată de ceva de la serviciu“, de exemplu. E bine să existe o regulă de aur permanentă (oricum ea va fi încălcată, dar măcar știi care e linia directoare, știi de la ce faci derogare). Cam acesta ar fi mindset-ul potrivit une schimbări pe termen lung. Formarea de obiceiuri, adică.

2) Folosește-te de orele bune de dimineață

Voința e ceva foarte fragil și repede epuizabil, un fel de combustibil rar. E bine să te folosești de ea atunci când creierul care o generază e odihnit, dimineața, când e rezervorul plin. E bine să ai discuția aceea delicată nu la cină, ci la micul dejun, după cafea. Nu suntem capabili de foarte mult autocontrol și el fluctuează oricum în decursul zilei. Când suntem obosiți e cel mai jos.

3) Cruță voința de efort inutil

Nu folosi prea des autocontrolul, voința. Mai bine formează rutine. Rutinele, obiceiurile, sunt mai utile. Nu-ți folosești voința ca să te speli pe dinți în fiecare seară, nu? (sper…) O rutină nu consumă deloc energie psihică. Spălatul pe dinți e o astfel de rutină. Formează o rutină și din alergarea timp de 30 de minute în fiecare zi. Vei vedea că după ceva timp (se estimează că e nevoie cam de 3 săptămâni pentru formarea unui nou obicei) nu va mai fi deloc greu să faci asta.

4) Scade pragul de acțiune

Sună pretențios? Iată cam ce ar fi: dacă îți pui adidașii la marginea patului, dimineața, la trezire vei sări în ei și îți va veni mai ușor să pleci la un jogging energizant. Eventual, poți dormi în pantalonii de alergare (doar o sugestie!). Asta înseamnă să manipulezi mediul astfel încât sarcina să devină simplu de îndeplinit. Din aceeași categorie, dar invers, ar fi ridicarea pragului pentru a NU face o anumită acțiune. De pildă nu cumpăra înghețată („ca să fie acolo…“) dacă ții dietă. Sau cere cuiva sa-ți țină țigările.

5) Mănâncă bine

Poate sună ciudat, dar dacă vrei să ai voință ca să slăbești, ai nevoie de glucoză în sânge pentru a întări creierul să poată să susțină autocontrolul. Dacă nu mănânci dimineața te vei trezi cu o foame de lup mai târziu și e posibil să dai năvală în tortul acela rămas în frigider la serviciu. Așadar, mănâncă.

Poate la fel de important pentru voință (dacă nu și mai și) e somnul. Părinții de copii mici care nu mai dorm de mult timp cum trebuie, știu cel mai bine. Iritabili, cu capacitatea de a rezolva probleme diminuată, chinuiți și debusolați, voința lor s-a cam dus …

6) Amână!

Dacă salivezi după înghețată, nu mai poți, nu mai reziști și ești în pericol să-ți compromiți dieta… nu îți interzice complet păcatul. Mai bine spune-ți „nu acum, mai târziu“. E magic. Te ajută să potolești pofta. Mai târziu, dacă mai vrei, ai voie.

7) Nu te culpabiliza

Da, vei mai cădea în păcat, vei mânca înghețată când nu ai voie (mai ales cea cu fistic La Strada…  Doamne, cum e!!) . Important este să nu te învinovățești.  Autoculpabilizarea atrage comportamente de autopedepsire. Adică vei mânca și mai mult (efectul „what the hell…“, da totul pare să aibă în psihologie un nume, un efect sau un sindrom). Știi ce ajută? Iartă-te. Spune-ți: „Asta e, de data asta am făcut-o lată. Dar nu e sfârșitul lumii. Mă țin de treabă.“

Dacă vrei să-ți mărești șansele de succes, fă apel la un life coach. Pentru că e o instanță externă de control. Și orice ajutor în plus e binevenit.

 

Á bon entendeur, salut!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten − one =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>