shutterstock_30823783

Certitudinile noastre sunt uneori de nezdruncinat. Sunt sigura ca X e un tampit. Sau ca Y sufera de deochi, ca vom vota mereu cu partidele de stanga sau ca Dumnezeu sau extraterestrii exista… Putin studiate, ideile tale „fixe“ (si ale mele) merita mai multa atentie.

Chiar asa, de ce esti asa de sigur? Sau cum ai ajuns aici, la certitudinea ca X e de nesuportat? Sau ca nu e bine sa mananci carne? Sau ca va castiga Dinamo campionatul? Sau ca ai fost rapit de extraterestri? Cum de altii cred altceva decat tine? De ce esti asa de sigur ca relatia ta mai merita o sansa si mai petreci cativa ani incercand sa o salvezi, in vreme ce partenerul sau partenera e convins/a de ceva vreme ca nu mai este nimic de salvat? Cum de unii pot fi pro-avort, atei si liberali? iar altii pot fi conservatori, religiosi sau convinsi de iminenta sfarsitului lumii?

Diversitatea convingerilor umane este uluitoare si ea serveste crearii grupurilor noastre de afinitati, de prieteni, pe baza acelorasi convingeri. Si totusi, ce sunt convingerile? De ce sunt ele adesea atat de puternice incat despart oamenii? Unul poate vota cu dreapta, si acesta sa fie motiv sigur de divort de un partener de stanga. De esti convins ca se sofeaza doar asa cum zici tu? Sau ca esti un sofer mai bun decat mine? Sau sa existe oare si oameni cronic indecisi? Oameni fara convingeri?

 Certitudinea – o chestiune de chimie cerebrala

Desi vorbim despre idei, in realitate ideile noastre „fixe“ au un substrat neurochimic, similar celui care declanseaza dependentele noastre! Dragos Cirneci, specialist in neurostiinte, scrie: „Informatia din exterior este fixata prin mecanisme virale existente in neuroni iar informatia fixata astfel joaca rolul de modul de adictie – creand protectie pentru informatia similara ei si imunitate cognitiva fata de cea diferita. Achizitia identitatii de grup apare in timpul unor ferestre de dezvoltare limitate, cea mai mare parte din acestea find in copilarie si adolescenta“. Ciudat, nu? Sa te gandesti ca toate gandurile tale imponderabile, ideile pe care le crezi unice, sunt doar reactii chimice…

„Credintele si convingerile reprezinta continuturi cognitive invatate, stabile si esentiale pentru participarea la un grup social“, mai scrie Dragos Cirneci. „Evolutia a condus la sisteme cerebrale dedicate convingerilor si memoriei emotionale, ca fiind cele care ne influenteaza deciziile. Desi o vedem ca fiind ceva «spiritual», gandirea bazata pe convingeri are o clara fundatie biologica. Dar, pentru a furniza identitate de grup, o convingere trebuie sa reziste la invatare ulterioara sau inlocuire de catre identitati competitoare – a se citi «convingerile altora»“.

Prozaic, dar atat de adevarat! Robert Burton, specialist american in neurostiinte, scrie, si el, in cartea On Being Certain (2008): „Certitudinea si starile similare de a fi sigur de ceva, de a sti ca stii sigur ceva, sunt rezultatul unor mecanisme involuntare ale creierului nostru. La fel ca iubirea sau furia, sunt independente de ratiune“.

Avem nevoie de certitudini pentru sanatatea noastra psihica

Da, ele ne dau stabilitate si confort emotional, chiar daca sunt gresite. Nu adevarul conteaza pentru binele nostru psihologic, ci coerenta interna. Una dintre cele mai stresante stari emotionale este disonanta cognitiva, teoretizata de psihologul Leon Festinger in 1957. Sa stii ceva si ceva ce contrazice, in acelasi timp, acea informatie. „Fumatul duce la cancer. Fumez un pachet pe zi.“ Iata o disonanta pe care de obicei o rezolvam scurtcircuitand nitel informatia neplacuta: „Am gene bune, bunicul a fumat pana la 90 de ani“. Festinger spunea ca atunci cand suntem convinsi profund (neurochimic, am zice) de ceva, devenim imuni la informatia care contrazice acea certitudine intima. Fugim de contradictie, atacam pe cel care ne contrazice, ne aparam convingerile, ne atasam de ideile noastre fixe.

Dar asta nu e o idee prea buna pentru viitorul speciei, si vedem asta la televizor zilnic, atunci cand ni se relateaza despre conflicte interreligioase, de exemplu. „Conflictul dintre logica si certitudinea intima, profund emotionala, ca stii mai bine, este rezolvat in favoarea acestei certitudini emotionale.“ Pe scurt, nu ne place sa fim contrazisi si nici nu avem rabdare sa analizam logic argumentele preopinentului. Din nou, nu e o veste buna. „Avem o senzatie de siguranta ca ceva e corect sau incorect“, spune Robert Burton. La fel cum simtim rapid ca nu e deloc bine ca un frate si o sora sa se casatoreasca. Ba chiar ca e bizar, aiurea, neobisnuit.

Nu analizam prea mult daca e bine sau nu e bine ca persoanele gay sa se casatoreasca, de exemplu (problema fierbinte in politicile majoritatii tarilor europene). Avem verdicte rapide, emotionale. Judecatile noastre morale sunt un fel de senzatii puternice de respingere sau de „primire“ in sistem. Poate ca e timpul sa devenim mai cerebrali, nu?

 Placerea de a gandi? Nu, a gandi nu e placut deloc.

Doua cuvinte putin cam departe unul de celalalt. Gandirea nu este asociata in mod curent cu placerea, deoarece gandirea umana este un proces deliberat, cere efort, deci nu te gandesti automat la placerea de a scrie un tratat de filozofie, de exemplu. Sau un roman. Si totusi, daca nu ar simti ceva placere, ca recompensa, oamenii nu s-ar imbarca la eforturi sustinute. Cine a scris un roman (sau macar o nuvela) stie ce spun.

Gandirea, creativitatea trebuie sa ofere, pe undeva, o recompensa, pentru a merge mai departe (unii merg mai departe si fara recompensa data de recunoasterea sociala, curiozitatea lor e suficienta pentru a-i face sa persevereze in acel demers). „Sentimentul de certitudine este o recompensa sui-generis pentru procesele abstracte de gandire in care ne angajam. Pentru a merge mai departe cu gandirea, trebuie sa gasim destule recompense derivate din gandirea insasi pentru a mentine o idee, dar si sa ramanem destul de flexibili si dispusi sa abandonam acea idee cand probele o contrazic.“

 Credem ceea ce vrem noi. Punct.

Clar! Asta e si problema, si mai ales ceea ce ne face atat de impenetrabili la informatia care infirma ideile noastre. Johann Wolfgang Goethe spunea chiar ca „vedem ceea ce stim deja“. Robert Burton spune si el: „Disonanta cognitiva tinde sa fie rezolvata in favoarea emotionalului“. Nu este foarte flatant pentru spiritul uman.

Ce ne facem in aceasta lume de subiectivitati atat de diferite? Si de idei fixe diferite? Este posibila comunicarea? Pot oamenii sa ii convinga pe alti oameni de ceva? De exemplu, de o idee care le poate imbunatati existenta? De exemplu, putem convinge pe cineva sa nu mai joace poker (daca nu castiga…), sa nu se imbarce in flirtul acela atat de tentant (cu altcineva decat partenerul oficial), sa se apuce de invatat pentru examene sau sa rupa o relatie distrugatoare? Sau sa nu mai insele, pentru ca isi poate distruge familia? Stim fiecare cat de greu este uneori sa faci asa ceva cand cel caruia i te adresezi pare convins de ceea ce stie si face. „Tot ce pot argumentele rationale este sa adauge un input suplimentar in aceasta salata cognitiva“, spune Burton. „Daca ele rezoneaza destul de adanc, se poate schimba opinia. Daca nu, nu. Argumentele logice se situeaza in fata unei vieti de experienta adunata si de tendinte biologice dincolo de controlul constient. Sa astepti ca ele sa altereze usor experienta cuiva inseamna sa nu intelegi psihologia convingerilor.“

Descurajant? Cum sa-mi conving cea mai buna prietena ca sotul alteia nu e barbatul vietii ei? Cum sa conving pe cineva sa voteze cu cine cred eu ca e mai bun, mai moral, mai competent? Sau sa consume alta marca de branza? De ce este cineva atat de sigur ca Dumnezeul la care se inchina el este cel adevarat si ca trebuie musai sa ma inchin si eu aceluiasi? Cum de sunt asa de siguri toti oamenii acestia?!

 Putina modestie, va rog !

Convingerile noastre sunt cele care ne fac sa luam atitudine, sa mergem mai departe, sa fim activi si sa avem scopuri. Dar tot ele sunt cele care ne pot face opaci in fata evidentei sau chiar mai inversunati in ideile noastre. E nevoie de multa flexibilitate, modestie si de un fel de smerenie si de maturitate pentru a fi dispusi sa ascultam si argumentele contrarii si, eventual, sa ne lasam „impregnati“ de ele. Pana la urma, rafinamentul consta in a putea sa analizezi si sa admiti lucruri cu care nu esti de acord. Dar sa admitem ca este greu sa renuntam la convingerile noastre puternice atunci cand dezbatem probleme spinoase cum este, de exemplu, euthanasia, mariajul intre persoane de acelasi sex, prezenta valului islamic in lumea occidentala sau educatia religioasa, lucruri care, de obicei, polarizeaza convingerile intr-un „nu“ fara rezerve sau un „da“ militant. Ne trebuie multa rabdare pentru a admite macar sa analizam parerea contrara. Dar este primul pas catre o adevarata sofisticare intelectuala si o intelepciune autentica.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × one =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>