pexels-photo-medium

Moto: Misery loves company, which is not valid for company.

Noi, oamenii, răspundem la felul de a fi al altora. La faptul ca cineva e vesel, plin de entuziasm, de energie sau, dimpotriva, anxios, trist, fricos, retractil, depresiv sau doar placid si posac. Sau, de ce nu, calm, relaxat, liniștitor și pentru alții, caci emotiile noastre sunt contagioase social. Cui nu-i place compania unui om calm în orice situație?

De fapt, lumea noastra interpersonală este uluitor de mult influențată de emotiile noastre. Nu cred că exagerez daca spun că este influentata mai ales de emoții, pana la punctul la care s-a ajuns la crearea unui cuvant care sa denumeasca influenta emotiilor in afaceri: emotionomics. Si afacerile ar fi, teoretic, un domeniu al calculelor reci si al neimplicarii emotionale, nu?

Mai ganditi-va… Inchei un contract cu cineva pe care il placi sau oferi un discount mai mare pentru ca te simti intr-o zi „pe cai mari“. Emotiile ne ghideaza majoritatea interactiunilor, dar mai ales gandirea. „Toata gandirea este emotionala“, spunea Edward de Bono, teoretician revolutionar al creativitatii, invatarii si felului cum oamenii gandesc sau rezolva probleme, in general. „Si e bine ca este asa“, continua el.

E bine sa fii emotional. Si nu e.

Da, e bine ca suntem influentati de emotie, pentru ca este o manifestare de baza a psihicului nostru. Nu o putem ignora – nu e bine. Emotiile sunt un fel de barometru care ne spune in fiecare minut in ce stare suntem in realitate: ne este bine, ne place de aceasta persoana, o simpatizam, sau ne inspira neincredere alta persoana. In acelasi timp, emotiile ne pot paraliza, la examen, de exemplu, sau cand ni se pare ca avem un anumit stil pe care il folosim ca pe un pilot automat: („azi sunt deprimata“ sau „experientele din copilarie l-au facut sa fie asa“). Sunt cam prea simple aceste justificari. Adevarul este altul: creierul nostru este extraordinar de plastic si putem influenta – mai mult decat ni se pare la prima vedere – ceea ce simtim.

Te simti trist intr-o zi? Fa exercitiul creionului: mergi la oglinda si tine un creion intre dinti. Faptul ca ti se contracta muschiul zigomatic in cel mai ranjit zambet cu putinta, nu e doar detaliul care te va face sa razi de tine insuti si de expresia ta ridicola. Contractia musculara e un semnal care vine de la corp la creier, un semnal de… veselie.

Creierul raspunde in consecinta. Elibereaza cateva endorfine, acolo, care te vor face sa te simti mai bine. Valabil si pentru alte activitati fizice, cum ar fi sportul sau sexul. Nu mai folositi scuza cu „sunt deprimat si nu vreau iubire“. Exact actul iubirii transmite creierului (chiar daca libidoul e undeva in berna) ca exista posibilitatea schimbarii starii de spirit.

 Ai un creier absolut minunat.

„Creierul se poate schimba, ca raspuns la mesajele generate intern de gandurile si emotiile noastre“, spun Richard Davidson, doctor in neurostiinte, si Sharon Begley, autorii cartii The Emotional Life of Your Brain (Hudson Street Press, 2012). „Aceste schimbari merg pana la schimbarea functiei regiunilor cerebrale implicate in producerea acelei emotii.“

Asadar, sa nu mai batem moneda cu „e trist pentru ca a avut o copilarie trista“. Respectivul poate schimba starea de spirit mohorata… Desigur, intre anumite limite. Experientele copilariei noastre sunt ca temelia unei case: trebuie sa fie solida si bine asezata pentru ca edificiul ulterior sa se tina cum trebuie in picioare.

Daaaar…, „desi stilul emotional este destul de stabil de-a lungul vremii, el poate fi schimbat de catre experientele intamplatoare, fericite, dar si prin efort constient, orientat (sublinierea imi apartine), in orice moment al vietii (iar as sublinia, cu rosu), prin cultivarea anumitor obiceiuri, tehnici mentale. Voilà! Sa nu mai dam vina pe mama si pe tata pentru tristetea noastra cronica de azi. Putem face foarte multe pentru a o combate!

 Si totusi stresul conteaza. Considerabil.

Dar, daca totusi copilaria nefericita influenteaza decisiv, ce se intampla mai tarziu? Cum explicam ca totusi exista o corelatie stransa intre depresie la maturitate si stres in perioadele critice, cum ar fi copilaria si adolescenta? Psihanaliza vine cu raspunsurile sale, dar neurostiintele merg si mai in adanc. „Atunci cand se elibereaza prea mult cortizol sau se elibereaza nenecesar (cortizolul este hormon de stres, n.n.) ca raspuns la amenintari reale sau imaginare, intr-o anxietate cronica, de exemplu, el poate sa afecteze creierul si corpul, chiar prin uciderea neuronilor.“ Bun, deci avem dovada ca o copilarie nefericita chiar duce la o maturitate nu prea roz…

Cam lipsita de speranta perspectiva? Vi se pare? Ei bine, exista vindecare. Ne putem vindeca, daca ni s-a facut rau, daca avem parte de experiente pozitive, vindecatoare. Ele sunt ca un balsam pe sufletul ranit. Sa fii iubit la maturitate, sincer, cu rabdare si profunzime, poate alina o viata lipsita de afectiune timpurie.

Este realmente o renastere. Dar nu numai cuplul poate vindeca, ci, in general, relatiile sociale bune, calde, prietenii. Creierul nostru e avid de prietenie, de afectiunea multipla si atentia pe care o primeste de la oricine. Oamenii se vindeca prin oameni.

 Reformuleaza experienta negativa

„Daca experientele noastre nu au inclus vacante la Disneyland sau mese bogate in familia largita si iepurasi roz, tot trebuie sa se gaseasca ceva pe acolo care merita amintit si care sa fi fost pozitiv. Rezilienta (capacitatea de a face fata la traume) se poate ameliora prin reformularea adversitatii intr-un fel in care experientele nefericite sa fie moderate in semnificatia care li se atribuie“, spune Richard Davidson.

Cu alte cuvinte, sa ne obisnuim sa dedramatizam. Sigur, nu spune nimeni ca e simplu, dar se poate. O terapie prin care invatam sa vedem altfel lucrurile e primul pas. Si aceasta reinvatare poate sa ne schimbe creierul la nivel fizic! In sensul bun, fireste. „Activitatea anumitor circuite specifice poate sa creasca sau sa descreasca in functie de semnalele noastre mentale, de ganduri“, scrie Davidson.

Pai, e grozav! Daca incercam sa ne lamentam mai putin, realitatea chiar incepe sa aiba alta culoare. Daca nu lasam loc gandurilor negre sau, cel putin, incercam sa le dam alta semnificatie, ne putem imbunatati stilul emotional. Este ceea ce fac terapiile cognitiv comportamentale – cu destul succes.

 In concluzie, nimic nu e definitiv

In concluzie, nimic nu e batut in cuie, si e bine ca e asa. Putem deveni tot ce ne propunem, cu un antrenament sustinut. Emotiile despre care credem ca ne domina (si o fac adesea) pot fi dominate, la randul lor. Mai mult, temperamentul poate fi schimbat! In fine, ideea insasi de temperament este putin depasita. Oamenii sunt ceea ce le permite contextul sa fie. Contextul social, situational, stimularea din partea celorlalti. Iar vestea buna e ca, in afara unor situatii extreme, ne putem vindeca emotional.

Stim, exista oameni care vad numai partea goala a paharului (imi vin in minte vreo trei, asta la prima numaratoare), dar nu e totul pierdut. Scrie Richard Davidson: „Antrenamentul conceput pentru cresterea raspunsului la stimuli pozitivi si pentru scaderea comportamentelor de evitare (deprimatii stau in casa, evita lumea, fug de lumina soarelui si, in general, ar sta ascunsi sub pat tot timpul) poate duce la schimbari vizibile in circuitele cerebrale, importante pentru experienta sustinuta a emotiei pozitive.“ Q.E.D.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen + nineteen =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>