FotorCreated fege

Fragment dintr-o discutie ce a avut loc la Colegiul Noua Europa, despre modernitate si Biserica, pornind de la cartea “Evgheniti, ciocoi, mojici”,  scrisa de istoricul Constanta Vintila-Ghitulescu.

Andrei Plesu: As incepe discutia despre modernitate si cartea doamnei Vintila Ghitulescu de la ideea ca cei care astazi fac istorie sunt separati in doua tabere: cei care au talent si cei care pun accentul pe arhive. Cei care pun accentul pe arhive spun despre cei care povestesc frumos ca sunt neseriosi, iar cei care au talent spun despre ceilalti ca sunt invidiosi, eseisti… exista istoricii chititi pe document, oameni de arhiva, solizi, rigurosi („solizi” in sens figurat, ca altfel eu sunt plin de dioptrii…) si mai exista istorisitorii, oameni care farmec, scriu frumos, si pe care istoricii rigurosi ii socotesc diletanti. La noi dezbaterea a inflorit in ultima vreme in jurul dlui Djuvara, al carui farmec de povestitor este socotit diletant…

Dar sunt cazuri rare când cineva e in ambele tabere. Eu cred ca Constanta Vintila Ghitulescu este in ambele tabere. Pentru ca e lacoma de document dar in acelasi timp pune in scena documentul in asa fel incât iese o poveste vie, un tablou vivant al epocii documentate. Ea reuseste sa creeze o imagine dinamica si vie a premodernitatii românesti si, in acelasi timp, merge mereu la sursa, invoca documente.  Rezultatul este si pitoresc si amuzant, pentru ca documentele sunt adesea neobisnuite, dar si usor deprimant. Goethe spunea ca beneficiul studiului istoriei este acela ca produce entuziasm, entuziasmul de a vedea peripetiile unei specii inzestrate. Dar eu nu stiu daca dupa cartea asta vom fi entuziasti, pentru ca e o carte care vorbeste de o continuitate a istoriei autohtone ce functioneaza si azi. Benedetto Croce spunea ca „orice istorie este istorie contemporana”. Veti citi aceasta carte cu sentimentul ca cititi presa contemporana uneori…

Vintila Mihailescu, antropolog:  In primul rând, apropo de conflictele de breasla, eu vin dintr-o breasla care nu are astfel de conflicte. Antropologii sunt toti neseriosi. Continuând cele spuse as vrea sa adaug ca nu doar  talentul narativ al acestei carti suprinde, ci si faptul ca societatea, socialul, isi face intrarea in istorie, in istoria României. Este un lucru destul de rar. Accetunl cade de regula pe istoria politica, cea culturala, dar societatea lipseste sau este periferica in majoritatea reconstituirilor.

Din punctul meu de vedere, cel mai important si mai deprimant lucru in aceasta carte este faptul ca ea configureaza esecul structural, si nu conjunctural, al statului român, ca stat modern. As aminti in treacat trei din principalele conditii ale statului modern, care nu sunt indeplinite de statul român. Pe de o parte un stat modern presupune despartirea Statului de Biserica. Mai avem pâna acolo. Separatia nu era practicata nici atunci. Aici bârfele, informatiile cotidiene abunda in carte si sunt un argument forte pentru aceasta lipsa.

Al doilea lucru ar fi despartirea – intr-o societate moderna, capitalista –  a productiei de gospodarie. In sens larg, mosia intra si ea in aceasta discutie. Iarasi vedem ca nu s-a realizat. Aceasta despartire e problematica si azi. Nu in ultimul rând, un stat modern presupune despartirea administratiei de rudenie. Societatile premoderne se bazeaza pe rudenie, pretutindeni in lume. Ele devin moderne in masura in care se despart apele. Cea mai mare parte textelor din carte arata acest amestec. O numim „clientelism”, si vedem aceasta realitate si azi. Ce presupune acesta despartire? Administratia, birocratia, instrumentarul oricarui stat modern. Public officers, aparatul de stat care sa fie separat de privat, de interesele private, de vecinatate, etc. Acest aparat de stat a fost de la inceput disfunctional aici: „slujba la stat sa fie”, spune un citat. Functiile erau un apanaj al rudeniei, si o practica generalizata in acea perioada, pastrata si azi.

In acest context as vrea sa adaug ca exista o relatie ambugua intre elitele intelectuale si functionarul public. In mare masura elitele intelectuale sunt candidati la slijbe, la demnitati. Si in momentul in care capata demnitati isi schimba statului. Se configureaza inca de pe atunci o categorie de elite publice care asteapta stapânirea, relatia mai buna cu stapânirea.

Aceste trei conditii preliminare pentru un stat modern au lipsit de la inceput la noi. Am pornit pe picior gresit cu dezvoltarea statului. Cred ca in asta consta si contemporaneitatea cartii, in aceea ca o putem citi in contextul prezentului…

Andrei Plesu: Ar fi interesant un studiu despre tipul de rudenie care a prevalat. S-a inceput cu rudenia directa. Frati, surori, neveste. Acum suntem la nivel de nasi, fini, veri. Se impune o democratizare incipienta, se iese din cercul rudeniei de sânge catre afinitati mai lagi. Când spun „afinitati” zic „simpatii subterane cu argumente solide”. Daca am pomenit de elitele intelectuale care fac o cursa pentru scena publica poate ca Mihai Razvan Ungureanu are ceva de spus…

 

Mihai Razvan Ungureanu: Cartea are doua mari merite. Ea dovedeste ca santierul Cristinei Vintila-Ghitulescu e viu in continuare. In al doilea rând pentru ca e una din putinele referinte bibliografice penturru o perioada innecata in zgura patriotismului scolar: secolul XIX. Lucrul bun este ca aceasta carte, nascuta din ore lungi de truda, a izbutit sa capete alonja exact acolo unde ne asteptam mai putin. La cei interesati si de alt fel de istorie decât cea rezumata pentru publicul larg. Alta virtute este ca ofera o imagine necosmetizata a societatii de imediat de dupa 1800. Arata ca modernitatea la noi vine pe calea postei imperiale, sau de la Istanbul, sau de la rusi, acolo unde elitele intelectuale incearca sa creeze un stat. Si mai arata ca jos, acolo unde se afla oamenii locului, plebea, nu se intâmpla mai nimic. Statul român ramâne un stat …dublu, in care o mica parte a oamenilor gândeste creativ si incearca sa formeze o structura de stat similara Occidentului european, iar o alta mare parte se dovedeste, daca nu indiferenta, supusa.

Andrei Plesu: Vorbeam despre obsesia noastra ca strainii ne-au facut rau. Din carea asta reiese mai curând contrariul, ca fara ei modernitatea nu ar fi inceput. Primii meseriasi din Tarile Române au fost straini. Românii nu se faceau meseriasi, ei se faceau contopisti, nu mestesugari. Este profetica aceasta observatie: ei voiau dintotdeauna sa ajunga ori avocati, ori gazetari. Un post de functionar la minister, pe un salariu onorabil, cât sa te duci zilnic la aperitive. Meseriile erau lasate le faca strainii.

 

Un specialist in procesul de modernizare, infaptuit de straini in Tarile Române, Andrei Oisteanu.

Andrei Oisteanu: In primul rând as vrea sa atrag atentia asupra periodizarii perioadei de tranzitie intre premodernitate si modernitate. Ea este discutabila …la infinit. Nu exista un an când incepe tranzitia si nici un an când se termina. Cristina pune in cartea aceasta 1750 -1860. Vorbind despre prietenii si dusmanii modernitatii, agenti ai modernizarii sunt, poate paradoxal, femeia si evreul, generic spus, „strainul”. Evreul si femeia au fost numiti de Jacques le Goff agenti ai Satanei (când scria despre Occidentul medieval). Femeia cu toate pacatele sale sexuale si evreul cu toate viciile diavolesti. Daca vorbim despre evreu sau strain, ei au fost dulgherii, croitorii, meseriasii de aici pe care ii amintea autoarea. Meseriile liberare care au deranjat orânduirea feudala româneasca, condusa ca o societate ideala de boieri generosi si tarani harnici. Cantemir spunea ca meseriile si comertul erau acaparate de straini: armeni, greci, turci, evrei. El explica astfel fenomenul: lenea românilor, a moldovenilor si faptul ca ei considera comertul un lucru de ocara, element rusinos, speculativ. Evreul introducea elemente capitaliste: dobânda, arenda, urbanizarea, spiritul de initiativa, elemente inconfortabile pentru societatea româneasca de final de secol XVIII si inceput de XiX când boierii ii chemau pe evrei din Galitia, din vestul Rusiei, mai ales pentru a-i aseza ca arendasi pe mosiile lor. S-au creat acele shtetl, care au general tmai târziu târgurile mici si medii ale Moldovei. Fenomenul s-a accetuat dupa 1829, dupa pacea de la Adrianopole. Unul dintre meritele pacii a fost abolirea monopolului cerealelor pe care Tarile Române il datorau Istanbulului. A fost o revolutie economica. Datorita evreilor arendasi au inceput sa creasca recoltele, sa fie transportate pe Dunare catre vest, flota românasca pe Dunare s-a dezvoltat… a fost o explozie economica importanta.

Dar etica protestanta lipsea. Aici, mergând pe urmele lui Max Weber, gasim o etica ortodoxa, care era impotriva dezvoltarii capitaliste. Era o aversiune pe care o simtim si azi, care nu incuraja luxul, spiritul de initiativa, economisirea, profitul, etc. Weber vorbea de etica protestanta, contemporanul sau, Werner Sombart, a vorbit despre „etica iudaica” si spiritul capitalismului… Literatii spoiti cu filozofie din a doua jumatate a secolului XIX descriu toate personajele capitaliste in lumina negativa, de la Dinu Paturica, din primul roman modern, cel al lui Nicolae Filimon,  la Nae Catavencu si Dumitrache Titirca ai lui Caragiale, si pâna la articolele lui Eminescu, un antiliberal si un conservator sadea.

Femeia ca agent al modernizarii este si ea personaj surprinzator. Calatorii straini observau cu uimire faptul ca elementul esential, motorul modernizarii societatii românesti, erau boieroaicele. Asa cum everul avea determinarea sa iasa din ghetou, femeia avea motivatia sa iasa din budoar, din gineceu. Ea este cea care schimba moda, cu hainele nemtesti, schimba mobila, trece de la cea turceasca la mobile frantuzesti, vrea birja, etc. Chirita este un bun exemplu, desi ridiculizata, un tipic agent de modernizare. Conditia sexuala a femeii nu s-a modificat prea mult cu toate astea. Doua exemple concludente, din epoca pre- si moderna: 1508, când modul de a afisa puterea politica si potenta sexuala este edificator. Mihnea Voda cel Rau se culca cu toate boieroaicele si cu „featele” lor inaintea ochilor boierilor. Era o demonstratie de „Alpha male”… Apoi ne ducem la 1799 când vine in Bucuresti pasa Hassan, si Voda cere sa se organizeze un banchet, un „zaiafet”, in care sa vina boierii cu boieroaicele. Dar boieroaicele au fost schimbate cu „podarese”, prostituate. Pasa s-a culcat cu ele si a constatat ca sunt „bucurestencele iubitoare de impreunari”. S mai târziu avem marturia despre suzeraniul rus, Kutuzov, pe la 1811. Un batrân de 66-70 de ani, care a cerut pe fiica boierului Varlaam, in vârsta de 14 ani, casatorita cu boierul Culiano, pe care a adus-o sotul insusi la camera suzeranului… Vremuri in care potenta politica si cea sexuala se ingemanau! Femeile incercau pe atunci sa aiba puteri politce si sa numeasca nasi, nepoti in functii de stat. Cereau favoruri politice in urma unor favoruri sexuale. Lucru pe care l-am observat zilele trecute la un protest pentru Rosia Montana, o fata tinea o pancarta cu mesajul „Daciana, fa greva sexuala!”

Andrei Plesu: Azi nu se mai verifica ideea ca Biserica Ortodoxa nu a mers in pas cu vremurile. Un anumit simt al business-ului il au, cu asupra de masura… :)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + fourteen =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>