Scriam anterior despre faptul că deciziile emoționale nu sunt cele mai bune. Care sunt emoțiile cu care poți da chix?

Să vă povestesc ceva personal: acum ceva vreme am trecut printr-o mare criză de …plictiseală. Nu râdeți, a fost ceva grav. Plictiseala (deși mulți spun că sunt prea munciți zilnic și ar vrea să zacă pe o terasă și să se plictisească) este un stres. Da, un stres. O emoție rea, ce poate deveni intensă și te poate da peste cap. Călugării creștini îi spuneau „akedia“ (demonul amiezii). Romanticii îi spuneau spleen (preluat în românește cu inesteticul „splin“ – un barbarism …barbar). Baudelaire îi spunea „cafard“ – ce frumos sună. Psihologii îi spun „substimulare“. Plictisul e ceva complicat și foarte interesant din punct de vedere literar, ați ghicit.

Pe scurt, j’avais le cafard.

Ei, plictiseala mea se întindea pe vreo doi ani și ceva, lipsa de orizont, de posibilitate de a schimba ceva și rutina mă enervau la culme. Ce facem noi când ne plictisim? Eu simt nevoia de scutura barca, ca să văd ce se întâmplă. Evident, nu se pot întâmpla lucruri bune. No brainer.

Nu acționa când ești plictisit. Poți muri.

Într-o carte ce se intitulează „Irrational“, psihologul britanic și mort Stuart Sutherland povestește cazul unui pilot de avion american care, pe un zbor banal controlat de pilotul automat, a fost copleșit de plictiseală. Ca să scape de ea, s-a apucat să apese pe niște butoane a căror funcție se pare că nu îi era familiară și a prăbușit avionul. Morala? Nu acționa când ești plictisit.

Așa și eu. Splinul meu fără de ideal m-a pus de câteva ori în fața gestului de a-mi da demisia și de a pleca în lume (fără să am cu ce). Nu prea știu cum de nu am făcut-o, ce m-a oprit. Probabil că a fost o chestie de noroc, mi-a fost distrasă atenția cumva, și nu am aruncat în aer cariera pe care mi-am construit-o, așa, din plictis…

Emoțiile te fac să nu gândești limpede

Fie că e vorba de plictiseală, fie că e vorba de amor ghebos ori de stres și anxietate, nu gândim limpede când avem capul înfierbântat. În genere, preferăm să rezolvăm conflictul intern de moment în dauna situației pe termen lung. Nu gândim pe termen lung ci vrem numai să nu mai simțim neliniște, furie, plictiseală, tristețe. Nici emoțiile pozitive nu au un palmares mai bun, s-a constatat că atunci când ești euforic tinzi să ai comportament de risc necalculat. „What the hell, I am so happy, let’s buy this car.“

Nu știm să anticipăm ce vom simți

Oamenii nu sunt deloc buni la anticiparea impactului emoțional al deciziei lor de moment. Dacă demisionez acum probabil că mă voi simți bine vreo zi, două. Dar peste o săptămână? Dar peste o lună? Dar peste un an? Dacă nu-mi găsesc un job la fel de bun ca cel părăsit din plictiseală e posibil să am o dispoziție de sinucigaș. Previzibil. Sau nu…

Ideea e că ar trebui să facem înaintea oricărei decizii încărcate emoțional – „să mă mărit cu Gigel acum? Că mă presează mama…“ „Să iau credit acum, că iată, crește piața imobiliară și cine știe dacă îmi mai permit…?“ – un mic test de mare efect.

E vorba de testul 10,10,10 conceput de o …jurnalistă (sunt și jurnaliștii buni la ceva).

10/10/10

Suzy Welch, business writer la Bloomberg Business Week, ne sfătuiește să adăstăm un pic și să ne întrebăm:

Cum mă va face să mă simt decizia pe care o iau acum în:

10 minute?

10 luni?

10 ani?

Cu testul acesta eu îmi pun niște necesare piedici. Pic acum în nas, dar știu însă că nu voi avea vânătăi mari peste 10 luni.

Ți s-a întâmplat să iei o decizie pe care să o regreți peste 10 luni sau 10 ani? Care? Cum te-ai consolat?

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *